Antrenorul echipei Petrolul Ploiești, Cosmin Contra, a anunțat, luni, pe site-ul oficial al grupării prahovene, că a intrat în „silenzio stampa” pe termen nelimitat, ca potest la adresa arbitrilor care nu îi respectă munca.
„Am observat, prin tot ceea ce s-a întâmplat în ultima vreme, că este o lipsă de respect a arbitrilor față de munca mea și a echipei. De aceea am decis ca, începând de astăzi (n.r. – luni), să intru în silenzio stampa pe termen nelimitat, să nu mai fac declarații în presă sau să onorez invitațiile primite din partea televiziunilor. Aceasta este forma mea de protest pe care am decis să o adopt din acest moment și îmi doresc ca ea să fie respectată”, a spus Contra.
Formația Petrolul Ploiești a fost învinsă, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), de echipa Gaz Metan Mediaș, într-un meci din etapa a X-a a Ligii I. Unicul gol al partidei a fost înscris de Vitinho, în minutul 80. Acesta a trimis mingea în plasă cu un șut din apropiere, după ce inițial balonul a fost respins de Pecanha. Faza a fost contestată de oaspeți, care au susținut că mingea nu a depășit linia porții, fiind scoasă de Teixeira.
După fluierul final al partidei, centralul Cristian Balaj i-a arătat cartonașul roșu tehnicianului Cosmin Contra, care a fost extrem de furios.